"Trimisi ai Domnului..."

Zilele trecute mi-am vizitat bunicii... De cand sunt insarcinata am mers mai rar sa-i vad pt ca imi revin greu dupa... Insa, a fost ziua bunicii si nu am putut sa rezist fara sa o sarut pe frunte asa cum facea ea cand eram mica...
Am doar o pereche de bunici nu doua ca majoritatea copiilor, insa ei fac cat toti bunicii din lume! Sunt singura nepoata, in afara de mine au doar nepoti si, recunosc, am fost rasfatata lor, lumina ochilor si ratiunea de a fi! Am fost si sunt totul pt ei!
Imi amintesc cum se luminau la fata cand intram in curte, bunicul striga: "a venit fata!" iar bunica imi zicea:"ai venit sufletul mamii cu ochii tai aia frumosi si blanzi!"... Frumosi si blanzi ca ai lor! Din momentul ala orice activitate se termina, doar eu contam. Ma asteptau cu cartofi prajiti, carnita pregatita intr-un anume fel special pt mine, inghetata si paine de casa. Ma mangaiau cat mancam si asteptau sa le povestesc ce s-a mai intamplat.
Bunica mea timp de 8 ani nu a lipsit niciodata de la niciun sfarsit de an scolar si o atentiona mereu pe mama sa am cea mai frumoasa coronita. Statea in fata sa ma vada bine si spunea tuturor: "asta-i fata noastra! Mireluta noastra!"
Cand aveam 2 anisori, am vrut sa alerg dupa fratele meu, am cazut si mi-am rupt piciorul. Pt ca nu erau telefoane , a trbuit sa mearga sa-i anunte pe ai mei. Pana acasa la parintii mei, incercand sa ajunga cat mai repede, a cazut de nenumarate ori, avea genunghii plini de sange si striga ca vrea sa moara pt ca nu a avut grija de mine...
Bunicul ma plimba mereu pe umeri sa ma vada toata lumea, ma legana pe picioare, imi cumpara dulciuri si imi spunea "turturica mea"...
Atunci cand ramaneam la ei, bunica dormea cu mine si ma tinea toata nopatea de mana. Daca as fi trezit-o la 12 noaptea sa-mi faca cartofi prajiti,s-ar fi trezit bucuroasa ca-i cer ceva!
De 10 ani, de cand m-am mutat in Bucuresti, primul lucru pe care-l fac dimineata este sa citeasca o rugaciune pt mine...
Cand au simtit ca incept sa imbatraneasca si sa-i lase puterile, si-au propus sa mai traiasca pana la nunta mea! Au trait, insa, o boala nenorocita i-a pus la pat pe amandoi. Nu mai au putere nici sa zambeasca... Ma doare sufletul de mor cand ii vad cum stau cu ochii indreptati spre geam si asteapta sa le mai deschida cineva usa... Sunt dependenti de mama mea asa cum ea a fost dependenta de ei in copilarie!
Ii cheama Dumitru si Dumitra, nici nu isi mai amintesc de cand sunt impreuna, de multi ani, din totdeauna! Au facut totul impreuna de la prima caramida la casa pana la rugaciunile zilnice. Dumnezeu a vrut sa se imbolnaveasca tot impreuna...
Au fost cei mai blanzi oameni de pe lume, au ajutat pe oricine, cunoscut sau nu, au avut o vorba buna pt toata lumea si atunci cand intrebi pe cineva de ei, iti spun ca "au fost trimisi ai Domnului"... Au fost si inca mai sunt!
Acum ma rog eu sa mai traiasca sa-si cunoasca stranepoata, sa se bucure si sa se roage si pt ea asa cum au facut pt mine! Sambata, i-am spus bunicii ca vom avea o fetita si mi-a spus:"ai vazut?! Dumnezeu a avut grija sa se mai nasca una ca tine..."
Desi stiu ca Dumnezeu mai are nevoie acolo sus si de oameni buni, refuz sa ma gandesc la ziua...

Va sarut mainile pt tot ce mi-ati oferit si m-ati invatat!

PS: cand o sa am puterea, voi reciti textul si voi corecta greselile. Acum imi tremura mainile!